De ce contează atât de mult momentul de ACUM pentru a acționa către ceea ce îți dorești?

De ce contează atât de mult momentul de ACUM, pentru acțiunea ta către ceea ce îți dorești?

Carl Rogers, psihologul American care a fost co-fondator al abordării umaniste a psihologiei, afirma: „Paradoxul este că atunci când mă accept exact așa cum sunt, mă schimb”.

 

Am cercetat și am însumat 7 cauze care stau în calea fiecărui om, în drumul său către acceptarea situației actuale. Aceste cauze care îți încetinesc acțiunea sau și mai rău, ți-o pot chiar bloca, sunt: emoțiile pe care le simți, gândurile și apoi cuvintele pe care ți le spui, dorințele care devin distructive, principiile care te limitează și rănile din copilărie care au dus la formarea măștii pe care majoritatea oamenilor o poartă și lipsa unui scop măreț/a unei pasiuni.

Probabil ai constatat deja că societatea/alți oameni sau destinul nu fac parte dintre aceste cause, deoarece acceptarea responsabilității totale în ceea ce privește viața ta, este primul pas extrem de important cu care începi pentru ca mai apoi considerându-te responsabil, să începi să faci ca să realizezi schimbarea. Pentru că dacă nu ești tu responsabil, de ce să faci ceva în privința asta, nu-i așa?

Referitor la răni, Dr. Shefaly, psiholog de renume mondial, afirmă că „în copilatia timpurie, când experimentezi o respingere, ai tendința să te ABANDONezi. Pentru a obtine iubirea părinților/tutorelui, devii oricine iși doresc părinții să devii. De ce? Deoarece tânjesti după acea iubire a lor. Faci însă asta renunțănd la Eul tău authentic și dezvoltând un alt eu – Eul Fals care, în termeni psihologici, se numeste EGO.

Egoul e dezvoltat pentru a face față durerii. Și devine, în cele din urmă, un corp fals. Nu este nevoie de o traumă severă: sărăcie, violență, abuz sau divort, ci e de ajuns să fii invalidat, să nu fii văzut așa cum ești de fapt, să nu fii lăsat să îți urmezi pasiunea. Și intri în viața adultă cu acea stare de respingere a copilului existent în tine, purtând acele măști false până când, inevitabil, constați că acest mod de a fi nu funcționează deloc.

Și începi să conștientizezi că ai nevoie neapărat de a schimba asta, pentru ca trecutul să nu-ți mai influenteze prezentul. Este alegerea ta ce vezi când te uiți unde te-a adus această experiență: nu în depresie (trecut), ci în a evolua (viitor). Și singurul mod de a te trezi este să realizezi, să admiți, că ai fost adormit. Însă acest pas este unul dureros, căci egoul nu acceptă ca ai fost în eroare, în somn, că ai greșit, că ai fost inconștient, că viața ta a fost până acum doar o reacție la o traumă.

Însă, dacă vrei să evoluezi, ai nevoie să accepti că cel care ai fost este un Eu fals. Renunțarea din copilarie a devenit ACUM nesănătoasă, toxică și te duce la o fugă continuă. Acum ai nevoie să îndrăznești să faci alegerea de a redeveni autentic (vezi articol referitor la autenticitate), de a renunța la măști. Meriți să redevii cine ești tu cu adevărat? Când consideri că meriți, că ai dreptul, atunci vei avea și puterea să rupi vechile modele/tipare.”

Așadar, pentru a nu mai suferi în copilărie, toți oamenii dezvoltă acel EGO, un eu neautentic, un „corp” care nu acționează pentru visul tău.

Dezvoltarea personală este singura care poate ajuta oamenii să învețe să gestioneze aceste 7 cauze care le încetinesc acțiunea, cause din care fac parte și rănile copilăriei.

O idee ce îți dezvăluie un aspect important, care să te ajute să faci cu ușurință schimbarea în viața ta, este acela că întreaga ta viață este alcătuită din suma tuturor momentelor de ACUM. Adică nu există momente cu o importanță mai mare sau mai mică în care să iei decizia de a face schimbarea. Ceea ce este însă important este să ai starea de prezență, să fii conștient/-ă de acest ACUM în orice moment al vieții tale în care dorești să faci schimbări.

Filosoful indian Jiddu Krishnamurti, duce lucrurile și mai departe și propune eliberarea de tot ceea ce ești și ai învățat până acum, afirmând că: „Viața înseamnă [Relații] și [Acțiune]. Nu poți trăi evitând acestea două.”

Evident, ca să poți să ajungi în timp să renunți la ele, ai nevoie mai întâi să le cunoști foarte bine. Filosoful continuă:„Ce este [Acțiunea exactă], cea care funcționează în toate circumstantele? Se bazează acțiunea pe idealuri planificate (viitor proiectat)? Pe principii plantate în mintea ta (în trecut), spre exemplu de Carl Marx, biserică etc.? Pe concepte învățate de tine (în trecut)? Pe experiente amintite (din trecut)? Pe valori căpătate (în trecut)?

Cel mai adesea, Acționezi potrivit fie trecutului fie viitorului seducător. Trebuie să fie actiunea directionată, bazată pe motiv, dedicată cuiva? Sau aceasta este acțiunea acceptată, normativă, tiparul de Acțiune.

Eliberarea de aceste tipare crează inteligența profundă a lui ACUM. Faci ceea ce vrei să faci, ceea ce-ți place? Ai starea de prezență pentru a acționa? [Acțiunea exactă] este [Făcutul ACUM], sub libertatea completă de trecut și de viitor.”

Așadar, acționează pe baza Inteligentei Profunde a Momentului ACUM.

Ceea ce afirmă acest filosof, întâmplător sau nu, este exact ceea ce maestrul Yoda îl învață pe tânărul său discipol Luke Skywalker în filmul Războiul Stelelor: „Trebuie să uiți ce ai învățat, ca să poți învăța ceea ce ai nevoie de acum încolo.”

Jocul pe care l-am creat are exact acest scop, să fie suport ca să vezi cu claritate așa cum ești ACUM, ca o oglindă pe care să o porți permanent cu tine în agenda ta.


Sistemul R.E.B.O.R.N., din joc, a fost gândit ca, pornind de la cine ești, să poți să te schimbi.

Ești interesat și vrei să acționezi în viața ta, ca să faci o schimbare, dar nu știi de ce totuși nu reușești în măsura în care ți-ai dori?

 

La sfârșitul fiecărui capitol din carte ai câte un exercițiu practic care este suport ca să afli cum te poate încetini specific subiectul descris în acel capitol. La final, după ce vezi toată harta din jocul tău unic, poți să te uiti la tine, așa cum ești TU: ACUM.


Și de aici poți începe schimbarea cu sistemul R.E.B.O.R.N. Este valabil dacă ești elev, student, antreprenor, student si antreprenor, nici nu contează căci, chiar dacă ai o afacere, ea reflectă starea ta de fapt – a omului din spatele antreprenorului.

 

Citește cartea si completează-ti jocul tău unic, ca să ai mereu acces la conștientizarea a celui care ești tu ACUM. Harta ta unică reprezintă exact pasul fundamental spre schimbare, după cum afirmă Carl Rogers la începutul acestui articol.

Între timp, începe să ai zilnic grijă de corpul tău – el este locuița minții tale.

Acționează ca să devii cea mai bună formă fizică a ta, căci corpul tău este esența acțiunii tale.

Daca vrei să primești o ședință de coaching cu mine sau pur și simplu vrei să-mi spui părerea ta/să-mi dai feedback-ul tău, scrie-mi pe adresa contact@actioneazasadevii.ro.

În final însă, alegerea este doar a ta.

Pășește. Învață = Cazi + Ridică-te. Reușește

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp

*Abonandu-te la newsletter-ul nostru esti de acord cu termenii si conditiile. Te poti dezabona oricand!