De ce înșeală majoritatea oamenilor?

Și în ce măsură poate exista o legătură între înșelat și dezvoltarea personală?

Oamenii înșeală deoarece nu și-au descoperit sensul vieții, un scop important, o pasiune care să-i mâne înainte către creație, către a realiza lucruri care să-i poziționeze în postura de CREATORI.

Cuvântul „creație” are cel mai important rol în căutarea răspunsului la întrebarea din titlu.

De ce? Pentru că oamenii prin sex duc la creație.

Energia sexuală este cea mai puternică energie din Univers, deoarece ea este cea care duce la perpetuarea tuturor speciilor de ființe existente pe Pământ și, lucru demonstrat statistic, și pe alte planete.

Prin urmare, creația este o formă de energie care nu poate fi înlocuită cu nimic altceva cel puțin la fel de intens.

 

Așadar, atunci când omul este creator, el simte una dintre cele mai intense emoții posibile.

 

Oamenii care și-au descoperit pasiunea vieții lor îi vei auzi vorbind că se simt atât de bine în timp ce își urmează pasiunea lor, încât, de multe ori se simt la fel de bine ca atunci când fac sex.

 

Ce înseamnă asta?

 

Înseamnă ce emoția lor este la cote extrem de înalte când întreprind activitatea care îi mână înainte în viața lor cu toate motoarele turate.

 

Ei se simt fericiți la modul real. Au un fel de orgasm intelectual foarte puternic.

 

Ce se întâmplă însă atunci când oamenii merg la muncă în fiecare zi doar ca să aibă de unde se întoarce acasă la finalul ei?

 

Astfel încât la final de lună să-și poată acoperi toate cheltuielile pe care și le-au propus?

 

Fără însă să se simtă fericiți pe parcursul săptămânii de lucru?

 

Mulți dintre ei chiar afirmă că la muncă abia așteaptă să se termine lucrul.

 

Iar în timpul săptămânii abia așteaptă să vină finalul de săptămână (weekendul), ca să simtă și ei că trăiesc cu adevărat.

 

Sunt diverse studii care au demonstrat statistic că majoritatea oamenilor sunt nefericiți la locul de muncă.

Un astfel de studiu, desfășurat de una dintre cele mai mari companii din lume ce realizează studii independente, Gallup International, demonstrează, potrivit Raportului State of the American Workplace 2013, prin intermediul a mii de chestionare trimise angajaților, că doar 3 din 10 angajați și-au descoperit pasiunea în ceea ce fac.

Iar ceilalți 7 din 10 angajați nu merg cu pasiune la locul de muncă, ci sunt nefericiți în activitatea lor zilnică.

Ba mai mult, 2 dintre cei 7 le subminează activitatea celorlalți 3 care sunt pasionați de ceea ce fac.

Așadar, 7 din 10 oameni care nu sunt fericiți la locul actual de muncă pentru că ei nu și-au descoperit pasiunea în ceea ce fac.

Ei de fapt nu sunt creatori în viața lor.

Nu simt emoția creației.

Prin urmare tendința de a-și căuta pasiuni carnale va înlocui în multe cazuri dorința lor de a deveni creativi.

Flirtează ca să cucerească.

Și înșeală.

Vor dori să obțină emoții puternice mai ales prin sex, deoarece energia creației este cea mai puternică din Univers, așa cum am menționat și la începutul acestui articol.

Filozoful indian Jiddu Krishnamurti, la întrebarea ”De ce înșeală oamenii?”, răspunde că „De plictiseală”.

 

Teoria sa profundă și revelatoare își are originea tocmai în căutarea libertății sinelui:

 

”Pentru că sexul este expresia Creației.

 

Prin sex faci acel ceva unic, acum, doar al tău, pentru care te simți stăpân CREATOR.

 

În sfârșit nu mai faci ce ți se spune, ce ți-au cerut societatea sau familia”.

 

Nu înseamnă că dacă câștigi bani și o duci bine, faci ceea ce te pasionează.

 

Mulți oameni care fac bani, duc mai departe o afacere de familie.

 

Asta nu-i scutește de a fi nefericiți în viața lor, ceea ce poate duce înclusiv la incesturi și despărțiri.

 

Prin urmare, caută să-ți găsește-și sensul tău unic, pasiunea aceea revelatoare a vieții tale, pentru care să simți că trăiești cu adevărat.

 

Astfel vei deveni CREATOR.

 

Spre a da fiecărei emoții din zi importanța care i se cuvine.

 

Fără a exagera doar pe una: cum să mai cauți pe cineva cu care să-ți înșeli partenerul sau partenera.

 

Ca să simți că trăiești în fiecare zi. Nu doar în weekend.

 

Pentru asta, îți sugerez să citești cartea ACTIONEAZA CA SA DEVII cine îți dorești TU să fii, ca să observi mai bine cum te blochează emoția ta, completând jocul tău unic alăturat cărții.

 

Pentru că atunci când nu există libertate interioară, nu există nici libertate exterioară.

Vei descoperi în carte conceptul care stă nu numai la baza înșelării, ci a majorității exceselor de nevoi primare: conceptul lui „măcar să…”.

Pentru că ai nevoie înainte de toate să îți gestionezi cu succes viața ta.

Ca mai apoi să poți să îți gestionezi cu putință relațiile cu cei din jur, inclusiv relațiile intime.

Abonează-te la acest blog pentru a primi mai des impulsuri de acțiune către visul tău, pasiunea ta, sensul tău sau visul tău înălțător, pozitiv, de împlinire a ta ca om.

Între timp, începe să ai zilnic grijă de corpul tău – el este locuița minții tale.

Acționează ca să devii cea mai bună formă fizică a ta, căci corpul tău este esența acțiunii tale.

Daca vrei, scrie-mi pe adresa contact@actioneazasadevii.ro.

În final însă, alegerea este doar a ta.

Pășește. Învață = Cazi + Ridică-te. Reușește.

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp

*Abonandu-te la newsletter-ul nostru esti de acord cu termenii si conditiile. Te poti dezabona oricand!